BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 7 septembrie 2010

Farame - III

Nu urma sa fie o zi prea insorita. Dar nu-i nimic, nu ma deranja. Totul era oricum verde in jur, asa ca fara soare era mai putin orbitor. Era deja ora 8. Petrecusem 2 ore la masa unei cafenele. Doar stand si privind oamenii, negandind. Multi ar spune ca mi-am peridut timpul, dar pentru mine nu a fost asa. Am reflectat la tot ce vedeam fara a gandi prea mult. Chiar imi iesea chestia asta. Si ma bucuram, pentru ca era ca si cum vedeam totul altfel - oamenii, ceasca de cafea, aglomerarile micute de spuma de pe margini... Parca traisem mereu cu ochelarii de soare la ochi iar acum i-am dat, in sfarsit jos. Si in ciuda cerului acoperit de nori grei, pentru mine era pentru prima data, lumina. Poate e o exagerare toata descrierea asta, dar e ce simteam. In curand urma sa ma obisnuiesc, si totul ar fi fost din nou normal. Totusi, e placut sa descoperi ca lucrurile sunt mai mult decat pareau a fi. M-am ridicat de la masa si am lasat banii sub ceasca de cafea. M-am uitat in jos la picioarele mele, aveam sireturile descheiate, dar nu conta. Pentru o secunda m-am holbat fascinata la petele si imbinarile intortocheate din pavajul trotuarului. Un flashback- creta colorata, o coarda, flori din praf de creta galben, parcul, mainile mele ca doua curcubee impreunate...

Mergand pe strada, continuam sa ma lovesc de oameni care uitau sa nu gandeasca. Probabil urma sa fie asa pana la ora 9, cand toata lumea era deja la serviciu, iar cei care nu erau, dormeau. Voiam sa merg undeva... La el acasa. Nu mi-am dat voie sa ma gandesc la asta, altfel mi-as fi spus "stai, nu e momentul, e o prostie, intoarce-te acasa." Nu. De ce sa mai trag de timp?

Am batut de doua ori la usa. Locuia in apartamentul 12, etajul 2. Usa era de un verde obscur, zgariata, cu vopseaua stearsa pe alocuri. Pana si usa lui spunea o poveste, la naiba. Aproape imediat, s-a auzit cheia in broasca, usa s-a deschis. Avea parul negru nepieptanat si un tricou vechi cu Sex Pistols pe el. Parea aproape... nepregatit. Dar m-am inselat, cu siguranta. Cred ca se astepta sa vin. Daca nu azi, in curand, oricum.
"Stiam ca poti face asta, dar sunt placut surprins ca ti-a luat atat de putin. Ma asteptam sa.... nu conteaza. Intra." A zambit in felul acela in care numai el stia sa zambeasca. Dar nu m-a mai afectat in acelasi mod. In schimb, am zambit si eu.
"Uiti cu cine vorbesti."
"Nicidecum."
A inchis usa, dar nu a incuiat-o. Probabil se astepta ca la un moment dat sa realizez ca am ceva mai bun de facut si sa vreau sa plec de acolo cat mai repede. Casa arata exact la fel ca ultima oara, dar toate perdelele din sufragerie erau date la o parte, lasand lumina alba si deranjata sa se reflecte de toate suprafetele. Si-a intors privirea spre mine. Parea sa incerce sa imi descifreze expresia faciala. Era interesant cum atunci cand venea vorba de el, totul trebuia sa "para" intr-un fel sau altul. Nu puteam fi niciodata sigura. Dar acum nici nu imi doream sa fiu. Era mai interesant asa.
Ca si data trecuta, si-a aprins o tigare in timp ce ma privea piezis. Ceasul arata ora 9:30.
"Matilda. Ce vrei sa faci acum? Pentru ca acum, poti face orice."

0 comentarii: